1. Cine ești și ce vrei de la viață?
Sunt Alina, mamă de doi băieți și în timpul liber #fatacuprosecco, dar asta știți deja. Ce nu știți e că îmi place la nebunie să colind prin lume, să cunosc oameni care au ceva de spus și care mă ajută să înțeleg mai bine viața, care e mai frumoasă decât realizăm noi de multe ori.
Îmi place să combin obiecte unice și să “compun” cadouri cât se poate de originale.
Mă pricep cu vinul, dar sunt specializată în cel cu bule.
Vorba mea favorită e “laudă-mă gură că-ți dau băutură”.
Și mă opresc aici că o să credeți că nu sunt modestă, dar cam sunt. Pe cuvânt.😊
2. Ce voiai să te faci când erai mică?
Învățătoare. Mi-a plăcut mereu să vorbesc și să împărtășesc cunoștințele mele, însă am realizat mai târziu că nu am răbdare să explic de mai multe ori același lucru.
Apoi am avut o perioadă în care credeam că meseria de avocat mi s-ar părea potrivită, prea luptam pentru cauzele care mi se păreau nedrepte, dar nu a fost să fie nici asta.
În schimb, business am făcut de mică, din orice lucru banal găseam o variantă de a scoate și ceva bani. Uneori am senzația că atunci era mai bine, că nu plăteam taxe la stat.
3. Care e culoarea ta preferată?
Galben. Mi se pare cea mai colorată și veselă culoare. Acolo unde e puțin galben e și puțin soare, iar soarele mereu are o energie bună.
4. Cu ce îți umpli timpul liber?
Ăăăăă, care timp liber? Nu prea mai am în ultimul timp, dar învăț să îmi fac. Îmi place să citesc, să mă uit la seriale și să gândesc călătorii în locuri nu foarte cunoscute.
5. Ce te face fericită?
Luna, pe care o văd pe geam când stau în pat. Un pahar de prosecco răcit bine. Călătoriile. O carte bună. Ouăle benedict. Un cadou împachetat atent (primit sau de dăruit). Un text scris bine.
La #târgdefrumos, Alina Chiticaru e responsabilă cu prosecco, de data asta și cu prosecco mimosa, dar și cu veselia. Ne vedem și cu ea pe 24 și 25 februarie.